Ce cred eu despre ce inseamna a fi profesor?

🧔 Eu am ales fizica si as putea spune ca am avut succes. Am predat, am lucrat in cercetare, am reusit sa public mai multe articole cotate stiintific, care au fost citate de catre cercetatori din tara si din strainatate. Este o satisfactie... Pe de alta parte, este important sa fii un exemplu pentru elevi, sa stie ca nu le ceri lucruri de care tu ai fugit, sau pe care le faci din diverse alte motive decat pasiunea.

Ce as vrea insa sa spun, inca de la inceput, este ca nu "m-a dat nimeni cu capul de tabla" pentru a invata matematica si fizica. Dimpotriva, ma urmareste imaginea blanda, calda, a profesorului meu de matematica, astronomie si informatica: Astronom Dr. Gheorghe Vass. Am inteles, mai tarziu, contrastul dintre a insufla pasiune si a exploata teama... Pentru mine, scoala este extrem de importanta, dar sanatatea fizica si psihica a copilului este prioritatea numarul 1.

Prima mea reactie dupa ce am facut practica pedagogica: "ups, trebuie sa predau acelasi lucru de 10 ori?". Am realizat, mai tarziu, ca frumusetea profesiei de dascal nu vine in primul rand din ceea ce predai, ci din interactiunea cu elevii. Cea mai mare provocare este sa reusesti sa gasesti drumul catre ei... Daca privesti lucrurile din aceasta perspectiva, nicio ora nu va fi la fel ca alta.

In opinia mea, colaborarea stransa dintre profesor si parinte este cea mai avantajoasa varianta pentru evolutia elevului.

Pe de alta parte, cred ca relatia profesor-elev are ceva in comun cu relatia medic-pacient. Rezultatele sunt mult mai bune atunci cand relatia profesor-elev este bazata pe incredere si comunicare bi-directionala.

De multe ori elevului ii este frica sa intrebe, ii este frica de greseli, se teme de reactiile profesorului, dar si de cele ale colegilor. Aceasta este o imensa frana! Exagerand putin, eu "ma bucur" atunci cand un elev greseste. Ma bucur pentru ca am ocazia de a identifica problemele cu care se confrunta si il pot ajuta, pot insista pe punctele care ii sunt mai putin clare. Elevul trebuie incurajat constant sa puna intrebari si trebuie indrumat constructiv atunci cand greseste.

Se poate intamla sa iti pierzi rabdarea: "ti-am spus de 10 ori acelasi lucru si tot nu intelegi!?" O mare greseala pe care o faceam era sa-mi setez asteptari. Mintea umana nu este o foaie de hartie pe care scrii informatii pentru a le regasi imediat in acel loc. Mi-am dat cel mai bine seama de acest lucru antrenand o retea neuronala artificiala pentru problema XOR. Dupa cateva sute de ori in care i-am tot repetat retelei ce inseama sau exclusiv, eroarea era la acelasi nivel. Apoi, brusc, dupa doar cateva iteratii, eroarea a scazut la valoarea asteptata... In acest context, nu trebuie neglijat nici faptul ca sunt momente in care copilul NU este receptiv. Este nevoie de multa, multa RABDARE.

Adultul are deseori tendinta de a uita faptul ca a trecut de mii de ori prin lucrurile care i se par acum atat de simple, in timp ce elevul se afla la prima intalnire cu aceste notiuni.

Pe de alta parte, conform studiilor psihologice (ex Jean Piaget), gandirea abstracta INCEPE sa se formeze in jurul varstei de 11 ani. Sa predai, de exemplu, ecuatii la ciclul primar, ar putea deveni o adevarata "tortura" pentru elev (dar si pentru profesor).

Unii elevi sunt neatenti, galagiosi... Cea mai simpla solutie este sa ii certi si sa le trantesti niste note mici. Nu mi-am putut imagina insa faptul ca, uneori, tema este ultima grija a elevului... Problemele pe care fiecare le are in familie pot deveni mult mai apasatoare decat scoala... Este nevoie de... empatie...

Am auzit profesori spunand ca prefera sa lucreze cu elevii care invata mai rapid. Aici cred ca ne confruntam cu o imensa eroare. Suntem diferiti! Poti avea surpriza ca unul dintre elevii "lenti" sa ajunga o somitate a stiintei (istoria o poate confirma). Pe de alta parte, poate ca elevul nu va ajunge un Gauss, dar va ajunge un medic bun, un profesor bun, si atunci vei avea satisfactia de "a fi pus umarul" la aceasta reusita. Matematica si fizica sunt utile in orice domeniu...

Presiunea rezultatelor imediate... asta este o mare problema. Elevul are examene, uneori importante, parintii vor rezultate, scoala vrea rezultate! Profesorul pune presiune si... MERGE! Note mari si succese la concursuri. Peste ani, elevul devenit adult uraste matematica si fizica, fuge de ele. In felul acesta se pot pierde talente remarcabile... Este greu, dar cred ca accentul ar trebui pus pe rezultatele indepartate in timp.

O tendinta extrem de periculoasa! Din ce in ce mai multi tineri urmaresc EXCLUSIV atingerea unor obiective concrete: teme, note la teste, note la examene, etc. Apare, astfel, o concentrare pe insusirea "automata" a unor sabloane, in detrimentul esentei: intelegerea teoriei si a aplicatiilor ei directe. Unii elevi ajung, de exemplu, sa rezolve exercitii complicate cu fractii supra-etajate, ridicate la putere etc, etc., dar au dificultati atunci cand trebuie sa imparta 2 biscuiti la 3 copii. Acesta este drumul catre "analfabetismul functional in matematica"...

Profesorul are in mana un instrument foarte delicat, dar si foarte puternic: Butterfly Effect. Stau si ma gandesc, ce inseamna sa fii un profesor exigent, care obtine anumite rezultate, dar lasa in urma o "frica" (de prea multe ori am auzit, in jur: "fizica este urata", "mie nu mi-a placut fizica/matematica", "profesorii de fizica sunt rai", etc.), in raport cu a fi un profesor care lasa in urma sa o samnata, un firicel, cat ar fi el de firav, de pasiune pentru materia pe care o preda. Poate ca elevul va deveni, sau nu va deveni, un expert in domeniu, dar ii va fi de folos ceva din ce a invatat (iar aceasta, cu siguranta, il va face mai bun in meseria sa!) si, foarte probabil, la randul sau, le va transmite si copiilor lui dorinta de a invata mai mult: "fizica este frumoasa, chiar daca eu am ales altceva"...

Home